Inger...

Te-am simtit.Stiu ca ai fost aici....de ce n-ai ramas?Tu...tu esti prea alb si luminos pentru lumea asta intunecata si blestemata de pacat.Vino!Sterge-mi cu o pana sfanta lacrima atat de umana de pe obraz.Vindeca-mi ranile sufletului innabusite de ganduri.
Te vad..uite...zbori!Ia-ma cu tine, intinde-mi mana si poarta-ma aproape de divinitate.Lasa un strop de lumina sa-mi invadeze ochii.Poate m-as vindeca de boala numita "om".Om...ce e omul?Slabiciune si frica?Egoism si rautate?Parsivitate si nervi?Urlete si nepasare?Ce e lumea?Ce e credinta?
Ia-ma cu tine!Da-mi un sarut pe frunte si sfinteste-ma.Poate ca am sa devin omul care plange de fericire ca a rasarit soarele.Poate ca am sa devin omul care innoata in mare fara sa-i fie frica de innec.Poate am sa zambesc mereu si am sa pot sa iau totul ca atare.
Ai plecat?Nu...de ce ai plecat?De ce plecati mereu?
Ah...am inteles.E prea negru pentru voi aici.Poate o sa ne stergeti totusi cu o pana sfanta intr-o zi lacrimile noastre atat de umane...Poate intr-o zi...

Tatalui meu

Testament

Eu am cantat, am iubit,
Si-am visat.
Am rupt clipa in mii de idei.
Din ceruri cazut, am izbit ne-ncetat
In vii, in morti, sau in sufletul ei.

Am curs ca un rau, printre stanci ascutite,
Cazand in prapastii ca oase din cruce,
Batute de cuie-n zagazuri inchise,
Ca valul ce vine, sau cel ce se duce.

Cu hohote lungi stelele cad in abisuri
Rupand armonia trecutului lumii.
In ceruri lumina din noi nu se duce,
Fiind rastigniti cu totii pe-o cruce!!!

Autor: Ratoi Adrian

Dimineata

Deschid ochii...Soarele imi mangaie pleoapele patrunzand cu ale sale raze in poarta sufletului meu.Cat e ceasul?Ridic telefonul rapusa de somn si vad: Ah!E zece.Zece...ce numar fix pentru o ora!Cata precizie pentru timpul acesta care ne taragane vietile catre batranete.E de fapt un circuit.Da...e un circuit existential care conduce spiritul uman catre ceea ce se numeste "moarte".Moartea, domnisoara aceea cu coasa care te secera la un moment dat si te trimite UNDEVA.Ce este "undeva"?Acest "undeva" reprezinta pentru credinciosi Raiul sau Iadul, iar pentru ceilalti care nu cred in nimic, care prefera sa se autonumeasca atei,"undeva" este "nicaieri".
Si totusi, e dimineata.Ma ridic lenesa din pat si ma indrept spre fereastra.Cata liniste!Copacii isi preumbla usor crengile prin adierea vantului.Natura traieste inceputul...inceputul unei zile.
Dar un fluture?Un fluture simte dimineata ca pe inceputul vietii sale iar noaptea ca pe sfarsit.Dimineata este inceputul sfarsitului pentru el si nici macar nu-i pasa.Cat curaj, cata inocenta!Si totusi, e fericit.E fericit pentru ca zboara, e fericit pentru ca este minunat ca si fiinta.Traieste o zi, insenindu-ne privirile cu a sa coloristica.Oare cati dintre noi se gandesc la vederea unui fluture ca va muri la noapte?Toti vedem frumusetea sa, lasand partea tragica de domeniul uitarii.
Ar trebui sa fim fluturi cu totii.Sa lasam la o parte orice...si sa zburam.Sa zburam muuult!Sa zburam sus catre divinitate!Sa murim si sa ne nastem si sa zburam din nou!Sa iubim si sa fim fericiti pentru o zi, fara a mai purta povara unei continuitati.Da!Fluturi!Fluturi ar trebui sa fim, caci uitarea nu ne va mai lua mintile precum o ghiara a inevitabilului.Si am trai o suta de vieti..sau poate o mie, sau cine stie cate!Vieti traite cu atat de multa intenstitate, incat nici iubirea nu ar putea tine pasul cu ele!Da!Fluturi!.......
Si totusi, e dimineata.Cat e ceasu'?Ah!E zece jumate...