Pentru sufletul tau

Cugetari memorabile

"Se spune ca intelectul e dat omului ca sa cunoasca adevarul. Intelectul e dat omului, dupa parerea mea, nu ca sa cunoasca adevarul, ci sa primeasca adevarul.
Tot ce teoretic este just este practic necesarmente just. Nu si invers, ca oamenii au practici sinistre în istorie.
Am avut revelatia ca în afara de Dumnezeu nu exista adevar. Mai multe adevaruri, zic eu, raportate la Dumnezeu, este egal cu nici un adevar. Iar daca adevarul este unul singur, fiind transcendent în esenta, sediul lui nu e nici în stiinta, nici în filozofie, nici în arta. Si cînd un filozof, un om de stiinta sau un artist sînt religiosi, atunci ei nu se mai disting de o baba murdara pe picioare care se roaga Maicii Domnului.(...)
O baba murdara pe picioare, care sta în fata icoanei Maicii Domnului în biserica, fata de un laureat al premiului Nobel ateu – baba e om, iar laureatul premiului Nobel e dihor. Iar ca ateu, asta moare asa, dihor.
Eu cînd discut cu un ateu e ca si cum as discuta cu usa. Între un credincios si un necredincios, nu exista nici o legatura. Ala e mort, sufleteste mort, iar celalalt e viu si între un viu si un mort nu exista nici o legatura. Credinciosul crestin e viu.
Ateii si materialistii ne deosebesc de animale prin faptul ca nu avem coada.
Ateii s-au nascut, dar s-au nascut degeaba.
Eu nu detest burghezia. Eu m-am lamurit ca un om care vrea sa fie bogat nu este un pacatos. Spunea odata un preot batrîn: Circula o zicala ca banul e ochiul dracului. Eu nu-l concep ca ochiul dracului, eu îl concep ca pe o scara dubla. Daca-l posezi, indiferent în ce cantitati, si te misti în sus binefacator pe scara, nu mai e ochiul dracului. Iar daca cobori, atunci te duci cu el în infern, prin vicii, prin lacomie si prin toate imperfectiile legate de orgoliu si de pofta de stapîn.
Nu pot evita neplacerile batrînetii si nu ma pot supara pe Dumnezeu ca m-a tinut pîna aproape la nouazeci de ani. Însa batrînii au o supapa foarte înteleapta: au dreptul la nerusinare. O nerusinare nelimitata. Cînd ma gîndesc la suferintele batrînetii, îmi dau seama ca în natura asta oarba cel mai mare geniu este geniul mortii. Faptul ca murim, de cele mai multe ori la timp, este un semn al dragostei lui Dumnezeu pentru noi."

"Babele evlavioase merg la absolut rugîndu-se, iar filozoful trancanind silogisme.
Francmasoneria doreste puterea cu lozinci democrate. Nu sînt religiosi, au o singura religie: propria lor doctrina. Pe dusmani îi anuleaza social. Au o structura supranationala, deci sînt antinaturali. Toti cei care aspira la unitatea speciei om anuleaza principiul competitiei între popoare; anuleaza însusi principiul civilizatiei moderne, nascuta prin lupta.
Generatia se naste asa: apare un cap – sau poate mai multe deodata, care sînt ancorate în acelasi ideal. Si daca idealul este stralucit reprezentat, devine forma modelatoare pentru cei care-l urmeaza. Trebuie acceptata ideea de oameni-model. În vreme ce apostolii se topesc în absolut, modelele se topesc în generatii. Cei ce devin modele sînt creatori de epoca si de curente si astfel hotarîtori pentru cetate.
Noi am fost o generatie favorizata: ne-amm plimbat prin toate universitatile, peste toti scriitorii, peste toti gînditorii… Si am ajuns la limitele scepticismului autohton de tip cioranesc. Adica nu sîntem, deocamdata, fauritori de sisteme general valabile."

"Geniul e relief, noutate, inventie, creare de epoca si stil. Nu e neaparat un întelept, ci un suprainteligent. Geniile sînt originale, în masura în care originalitatea e posibila. În fond, maxima mea a fost aceasta: Dumnezeu este creator, iar omul imitator. Prin încercarea de a imita mereu Divinbitatea, prin proximitatea fata de divin, geniul e mai apropiat de cer; dar nu sînt în masura în care e apropiat sfîntul.
În fata lui Dumnezeu nu exista genii, Dumezeu lucrînd nu cu genii, ci cu oameni."

"Istoria e întemeiata pe istoria dintre Eva si dracul. Asa începe istoria, aceasta ratacire a omului, ca o damnatie. Dar la aparitia lui Cristos, atunci s-au suprapus teandric omul divinizat si divinitatea om si istoria a fost anulata.Cioran are o afirmatie extraordinara: Istoric este tot ceea ce este supraistoric. Crestinismul a punctat supraistoric, desi a aparut în istorie.
Sînt doua mari discipline guvernate de principiul ireversibilitatii: termodinamica si istoria.
Kant spunea ca el e propriul sau legiuitor si stapîn. Lucru la care eu am facut asa: pîrt! Asa e el legiutor si stapîn cum sînt eu popa în cartier.
Nu e om, Kant. N-a reusit sa fie om cu toata stabilitatea lui. Iar badea Gheorghe, care se sincronizeaza cu clopotele de la biserica, e laureat al premiului Nobel pe lînga Kant."

"Fara nemurire si mîntuire, libertatea e de neconceput. Omul, daca nu are în substanta lui ideea nemuririi si mîntuirii, nu e liber. Seamana cu berbecul, cu capra, cu oaia…
mul a depsit conditia de animal abia atunci cînd în el a aparut ideea nemuririi, care nu trebuie confundata nici cu pemanenta speciei, nici cu conceptia estetica a gloriei.
Fara Dumnezeu omul ramîne un biet animal rational si vorbitor, care vine de nicaieri si merge spre nicaieri. Si el ramîne asa chiar daca este laureat al premiului Nobel sau maturator. Cînd, unde si în ce scop a aparut el în calitatea asta de om? Daca se întreaba singur si nu e un zeu în dreptul casei care sa-i reveleze data începutului, înseamna ca omul ramîne un biet animal rational care vine de nicaieri si merge spre nicaieri.
Omul istoric mosteneste pe cel primordial, care, jucîndu-se pe frînghia libertatii, a împletit purul cu demonicul, viata cu moartea, lumina cu întunericul, libertatea cu înlantuirea si, ramînînd captiv, jocul dintre el si lume, pepetuu neîmplinit, este un amestec de sfînt si drac, chiar daca pare a fi intefgru. Sufera de toate bolile si viciile imaginabile. Nu poate iesi singur din el si din natura.
Omul nu se poate autodefini. El se defineste prin semeni. Constatam actul individuatiei, dar nu ne dam seama cotidian de incapacitatea autodefinirii.
Drama omului este dualismul existentei lui; e alcatuit din corp si suflet si joaca între corp si suflet la infinit. Corpul nu e etern, iar sufletul, chiar daca este, nu e convingator. Dar nici corpul nu este, în nici un fel convingator. Capul nu are biruinta definitiva; faptul ca e muritor îi anuleaza esentialitatea. Tot ce exista în noi si nu ne obliga sa ne sinucidem din disperare, se cheama spirit."


Petre Tutea - "Cugetari memorabile"

Sanatate, minte si noroc..

Tin minte ca eram un ghindoc de copil, cred ca in clasa intai eram.Terminasem scoala si ma urcasem in autobuz ca sa ajung acasa, mandra ca de data asta tata nu ma va mai astept in statie, si am sa merg ca un om adult pana acasa singura.Frectie la picior de lemn!Un ghindoc de copil de 1.30m?Nici eu nu m-as fi lasat singura.Pana la urma bineinteles ca entuziasmul meu s-a dus pe apa sambetei cand l-am vazut pe tata zambitor cum mi-a intins mana sa cobor din autobuz.I-am si zis: "De ce ai venit?Trebuia sa vin singura acasa!" Si el mi-a raspuns aproape razand de mine si de nezcazul meu: "Lasa ca mai ai timp sa tot vii singura si oricum eram prin zona."Am acceptat destul de usor ideea avand in vedere ca venea de la tata, si ca sa ma impace mi-a luat si ceva dulce pe drum.
In autobuz insa mi s-a intamplat ceva care ma influenteaza pana si la momentul actual, iar acum ceva timp mi-am dat seama de acest lucru, in momentul cand treceam pe langa o biserica.Stateam pe scaun fata in fata cu un batranel.Am trecut pe langa o biserica si dupa cum stiam si vedeam si in jur, mi-am facut si eu cruce, ca na, asa se face.Batranelul s-a uitat la mine lung, m-a tras de maneca si mi-a zis:"Cand iti faci cruce, spune-ti in gand:Da-mi sanatate, minte si noroc , ca sa te ajute Dumnezeu!" Dupa ce mi-a spus vorbele acestea mi-a zambit frumos si a coborat.Eu...copil care nu stia pe ce lume e, am zis ca :"e cam ciudat nenea asta" , dar mi-a placut ce mi-a zis si cand treceam pe langa o biserica mereu spuneam ce m-a sfatuit el.
Acum nu putin timp ma intorceam noaptea acasa si am trecut pe langa o biserica...si mi-am dat seama ca spun acelasi lucru ca si in clasa intai.Uitasem de unde vin vorbele astea si mi-am amintit dintr-o data, asa, parca fara nici un fel de justificare.
Si acum stau sa ma gandesc ca uneori chestiile mici conteaza mult mai mult pentru un copil...si ca le pot schimba viata.Mare lucru a facut omu' respectiv pentru mine.Mi-a spus 3 vorbe care m-au urmarit toata viata.Mare lucru...

Vorbe..

Auzi...daca stai sa te gandesti cum e conceputa viata asta, e prea simplu.Te nasti, traiesti cu nunta copii si toate cele de rigoare, dupa care pleci in cele vesnice, ca sa nu zic mai urat, ca deja ma bantuie prea tare cuvantul ala urat.Dar oamenii...da...oamenii complica viata asta prea mult as putea spune.Si cum o complica?Prin vorbe si comportamente inadecvate si nejustificabile.Adica, atunci cand din nascare ai fost invatat sau poate obisnuit sau poate chiar nevoit sa nu stii sa taci cand e cazul, si sa nu vorbesti cand trebuie, firul vietii se cam involbureaza; si de ce spun involbureaza?Pentru ca prin vorbe relationezi cu oamenii si daca aici exista un minus, poti ajunge o persoana care nu se adapteaza societatii si care odata si odata va fi privita cu ochii aceia caracteristici: "Frate...tu de pe ce lume esti?".Apoi vine randul lumii sa te accepte asa cum esti, chiar daca vorbesti prea mult sau taci prea mult.Problema e cand vorbesti prea mult atunci cand nu trebuie.Tacerea nu o acuz, tacerea este eschivarea si zidul de aparare la care apeleaza orice om aflat in suferinta sau in cumpana.Sau poate e chiar un mod de viata inteligent daca pot sa spun asa.Insa nici tacerea in exces nu este extraordinr de buna pentru sufletul unui om.Am invatat si eu ca este mai bine sa taci cateodata, si n-am invatat singura.
Am vazut un film odata, se numea Gossip parca, era un subiect interesant tare, cu un tip care isi ia tzapa in final de la niste gagici pe care le-a fraierit intr-un mod nesimtit.Dar pana la urma si-au dat seama si l-au facut pe asta cu nervii in asa hal incat a crezut ca in fata lui se intampla o crima, dar totul era o incenare.Si totul a pornit de la vorbe, de la barfe...
In ziua de azi trebuie sa stii ce si cum sa vorbesti, si nu din cauza lumii din jurul tau ci din cauza ta.Trebuie sa ne stabilim niste standarde ale discretiei dupa care sa traim si sa atingem cat de cat normalul...care si acesta este relativ dealtfel, ca orice altceva din viata noastra.Normalul cred ca este totusi stabilit de bunul-simt pe care-l detinem nu ca si oameni, ci ca si persoane din societatea din care facem parte.
Concluzia mea ar fi ca relatiile cu mama, cu tata, cu prietenii ,cu prietenul sau prietena, cu colegii de munca sau chiar cu vanzatoarea de la paine se bazeaza pe un singur aspect, aspect care chiar daca pare obisnuit si poate chiar nesemnificativ, este unul dintre cele mai importante lucruri din viata noastra si trebuie sa stim sa-l folosim...si acesta ar fi: vorbele...