Simti

Te trezesti de dimineata si primele cateva de secunde sunt minunate pentru ca nu gandesti nimic.Apoi incepi sa gandesti si sa stii ca iar trebuie sa o iei de la capat cu tot ceea ce obisnuiesti sa faci tu in general, rutina.Ca trebuie sa o iei de la capat cu ceea ce esti nevoit si obligat de imprejurari sa faci, iar daca asta implica si tristete,suparare si lacrimi, trezitul din somn de dimineata e ca un fel de ignoranta a vietii pe care trebuie sa o duci pe umeri indiferent ca vrei sau nu.Si pana la urma, nu esti decat un om..atat.De ce sa fii tu mai special?Pentru ca suferi?Sau pentru ca te-ai complicat prea mult in viata?M-am gandit la o chestie zilele trecute si as vrea sa o impartaesc aici: "nu te complica cu oameni complicati pentru ca vei deveni si tu la randul tau complicat iar rezultatul va fi in adevaratul sens al cuvantului COMPLICAT".
De fapt asta facem.Ne complicam existenta mintindu-ne ca este corect si bine ceea ce facem.Iar atunci cand suntem luminati, ne dam seama cand e prea tarziu si nu mai avem ce sa facem decat sa ne conformam cu ceea ce inseamna...nimic.
Stai macar 5 minute si gandeste-te la viata ta.Cat "nimic" a existat in viata ta pana acum?Fa-l sa dispara."Nimicul" e raul...nimicul e lipsul, nimicul e suferinta si dezamagirea.Alunga-l din viata ta si fii mai cerebral pe viitor.Da, stiu, e vorba de experienta...trebuie sa ai experienta ca sa poti sa faci alegerile corecte pentru tine.Eu cred totusi ca omul in esenta sa, indiferent ca este barbat sau femeie, se naste cu o parte buna si o parte rea in el.La unii partea rea e mai mare la altii mai mica(asta depinde de mai multi factori,cred ca si de educatie).Si cred ca atunci cand vezi "nimicul" trebuie sa arunci raul din tine spre el si sa ramai cu binele din tine.
Viata e prea relativa ca sa mearga in favoarea ta...tu trebuie sa faci totul.De tine depinde cat esti de fericit, cat de bine te realizezi si cat de bine iti gandesti existenta in viitor.De tine depinde cat "nimic" ai in viata ta.Si la fel cum viata e relativa...si sentimentele sunt relative.Sentimentele sunt un cliseu la inceput.Apoi le simti ca un prost si te arunci cu capu' inainte crezand in ele.Dar creierul?Unde ti-e creierul?Realitatea unde e?Ai gramada de rahat in stanga si in dreapta un camp cu flori. Dar din cauza sentimentelor tu preferi sa mergi cu capu' inainte in gramada de rahat.Pentru ce?Pentru sentimente...Ce-or fi sentimentele astea?Credeam ca stiu ce sunt..acum sunt confuza.Ma rog, presupun ca asa trebuie sa fie...ca trebuie sa suferim ca sa ne mantuim.Dar stii si tu ca atunci cand suferi te intrebi de ce ti s-a intamplat tocmai tie....pentru ca tu nu ai facut decat sa simti...

Crezi?

Crezi... si ce daca crezi?N-ai sa stii niciodata daca crezul tau e adevarat.Iti va fi devastat crezul de dezamagire, si tot n-ai sa stii daca adevarul este cel pe care-l vezi tu, sau pe care vrei tu sa-l consideri a fi adevar.Si stii de ce?Pentru ca lumea e formata din diferente...suntem diferiti pentru a ne completa.Dar daca diferenta e prea mare atunci intervine respingerea si automat credinta pe care o detii se darama.Si stiu ca doare, si stii si tu ca doare.Dar ce ai sa faci?Mergi mai departe pentru ca viata e scurta si trebuie sa o traiesti indiferent de imprejurari si sentimente.Fii dur!Calca mai departe pe poteca vietii si frange toate pietrele ce vin in calea ta.Caci pana la urma...ce ai sa faci?In lumea asta nu mai trebuie sa fii fragil, nu mai trebuie sa iti destainui sufletul, nu mai trebuie sa dai frau liber trairilor tale.Pentru ca e prea riscant sa te descoperi.
M-am gandit cronologic la viata unui om.De fapt toata viata noastra e construita pe baza unor credinte firesti care dupa ce se dovedesc a fi neadevarate raman in urma in uitare ca si cum nici macar nu ar fi existat.Asa e viata asta...un pacat care nu este vesnic pentru ca intervine sfarsitul.Si cat de mult conteaza cum sfarsesti...si in ce crezi atunci cand sfarsesti...